Ce poți face ca președinte al republicii

Dacă ajungi Președintele României trebuie să știi că ai un rol important, dar teoretic limitat constituțional de regulile echilibrului puterilor statului, dacă acestea sunt real funcționale și ai de gând să respecți regulile. Apoi, dacă ești pus să alegi președintele gândește cine ar vrea să facă ce este mai jos pe aici.

Atribuțiile principale ale președintelui (art. 80–101 din Constituție):

1. Reprezintă statul român pe plan intern și extern.
   
2. Asigură respectarea Constituției și buna funcționare a autorităților publice.
   
3. Mediere între puterile statului și între stat și societate.
   
4. Numirea premierului (după consultarea partidelor).
   
5. Promulgarea legilor.
   
6. Poate cere reexaminarea unei legi sau poate sesiza Curtea Constituțională.
   
7. Comandant al Armatei (în timp de pace are atribuții limitate).
   
8. Poate convoca referendum.
   
9. Poate dizolva Parlamentul (în anumite condiții, vezi mai jos).
   
10. Numirea în funcții publice, inclusiv ambasadori, judecători, procurori-șefi (cu avize).
    

Președintele poate dizolva Parlamentul, dar doar în condiții stricte (art. 89 din Constituție). O poate face doar dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea unui guvern după cel puțin două propuneri de premier eșuate în 60 de zile. Nu o poate face în ultimele 6 luni ale mandatului său sau în timpul stării de urgență, asediu, război. 

Constituția României (art. 103) stabilește că Președintele României face propunerea de prim-ministru. Propunerea se face după consultarea partidelor parlamentare, dar  Președintele nu este obligat să respecte propunerea unui partid – poate alege orice persoană care, în opinia lui, ar putea obține votul de încredere al Parlamentului și poate numi chiar și un tehnocrat (ex: Dacian Cioloș în 2015).

După propunere candidatul la funcția de premier are 10 zile să își formeze cabinetul și să ceară votul de încredere al Parlamentului. Dacă pică, se reia procedura, iar președintele face o a doua propunere.

Dacă două propuneri eșuează în 60 de zile și asta se poate obține simplu, alegând o persoană greu de acceptate, Președintele poate dizolva Parlamentul (art. 89). Nu este obligat să o facă, este o posibilitate, nu o obligație.
Deci, în concluzie,  Președintele propune premierul. Parlamentul doar votează încrederea. Dacă două încercări eșuează în 60 de zile, președintele poate dizolva Parlamentul și declanșa alegeri anticipate.

Președintele se poate opune promulgării unei legi și prin aceasta poate amâna sau crea o anumită incertitudine. El are pentru aceasta două instrumente principale. Cererea de reexaminare prin care trimite legea Parlamentului pentru a reanaliza conținutul (o singură dată per lege) și sesizarea Curții Constituționale, dacă are dubii legate de constituționalitate.
Totuși după reexaminare și/sau decizia CCR legea rămâne valabilă, președintele este obligat să o promulge. Prin acest dute-vino legal Președintele poate atrage electorat, sau la fel de bine îl poate pierde, depinde de abilitățile sale. 

Președintele României poate fi acționat la Curtea Constituțională (CCR) în două moduri principale. Primul este conflictul juridic de natură constituțională (art. 146 lit. e din Constituție). Dacă președintele își depășește atribuțiile sau refuză să-și exercite o obligație clară (ex: refuză repetat și fără motiv o numire sau promulgare), se poate sesiza CCR pentru a soluționa un conflict între autoritățile statului.

Poate sesiza CCR, Președintele României (în alte cazuri), Președintele uneia dintre Camerele 

Parlamentului, Guvernul, CSM (pentru justiție) sau Avocatul Poporului.

În 2018, Guvernul a sesizat CCR pentru că președintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef DNA. CCR a decis că președintele trebuie să semneze revocarea.

Dacă președintele consideră o lege neconstituțională, el poate sesiza CCR. Dar invers, CCR poate fi sesizată și de alte instituții dacă președintele blochează o procedură constituțională. 

Președintele nu poate fi sancționat direct de CCR. CCR nu poate sancționa disciplinar sau juridic președintele. Ea doar stabilește:

• dacă a existat un conflict,
  
• ce instituție a avut dreptate,
  
• ce trebuie făcut pentru a reveni la normal (ex: semnarea unei decizii, încetarea blocajului).
  

Dacă președintele refuză să respecte decizia CCR, se intră într-o criză constituțională ce poate duce (teoretic) la suspendarea sa din funcție (art. 95).

Președintele poate produce un blocaj al funcționării țării, dar teoretic nu pe termen lung, dar poate crea neîncredere în instituțiile statului. Deși poate încetini un proces (ex: amână promulgarea, refuză o primă propunere de premier), nu are mijloace legale să blocheze sistemul.

Executivul (Guvernul) și legislativul (Parlamentul) funcționează independent, dar am văzut că Președintele le poate schimba, deci chiar și prin aceasta poate produce un blocaj. Dacă președintele blochează numiri nejustificat, poate fi acționat la CCR.
Teoretic, președintele are un rol de arbitru și garant constituțional, dar nu este văzut ca  un actor executiv direct. Are influență, dar nu putere de veto absolut, iar prin acțiunile sale teoretic ar putea prejudicia și bloca pe o perioadă semnificativă funcționarea instituțiilor statului.

Rolul președintelui României în politica externă este important, dar nu absolut. El are funcții de reprezentare și coordonare, dar nu poate bloca singur funcționarea Uniunii Europene sau a NATO. 

Rolul în politica externă (Constituția – art. 91 și 80) include câteva atribuții-cheie:

• Reprezintă statul român în plan extern.
  
• Încheie tratate internaționale în numele României (dar acestea trebuie ratificate de Parlament).
  
• Poartă discuții la nivel înalt (UE, NATO, ONU, etc.).
  
• Acreditează și recheamă ambasadori, tot cu avizul Guvernului.
  

Președintele nu poate decide singur politica externă, căci Guvernul elaborează și aplică politica externă, iar Președintele conlucrează cu premierul și MAE. Ex: dacă Guvernul dorește să susțină aderarea Ucrainei la UE, președintele nu poate bloca decizia formal, dar poate încerca influențarea ei prin poziții publice.

România are un vot în UE și NATO, dar nu este exprimat discreționar de președinte. În Consiliul European (format din șefi de stat/guvern), președintele participă, dar pe baza unui mandat agreat cu Guvernul. În NATO, deciziile se iau prin consens, dar România nu e reprezentată doar de președinte, ci de întregul sistem diplomatic și militar.

Dacă președintele se opune unei decizii internaționale importante, poate crea blocaje temporare, tensionând relația cu Guvernul și partenerii externi. Dacă refuză să semneze un tratat sau să participe la un summit, poate genera o criză politică internă. Președintele nu poate, însă, bloca pe termen lung politica României în UE/NATO – deciziile trebuie susținute de Guvern și, uneori, de Parlament.

Președintele este vocea României pe plan internațional și clar că vrei să fi bine reprezentat, dar nu este un actor absolut. Nu poate bloca UE sau NATO, dar poate influența deciziile externe prin pozițiile sale și prin colaborare (sau conflict) cu Guvernul. Aici iar ne amintim cum Președintele prin dizolvarea Parlamentului își poate asigura un guvern confortabil.

Și la urmă desigur, cele mai importante chestiuni, secretele de stat. Președintele României are cel mai înalt nivel de acces la informații clasificate din stat, întrucât el este comandantul forțelor armate și președintele CSAT (art. 92 și 119 din Constituție). Prin aceste două funcții el este automat autorizat pentru toate nivelurile de secret de stat, inclusiv Strict Secret de Importanță Deosebită (SSID) – cel mai înalt nivel și Secrete NATO și UE (în baza acordurilor internaționale).

Președintele primește informări regulate de la Serviciile de informații (SRI, SIE, STS, SPP), Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, MAE etc., deci trebui să fi sigur că le păstrează în siguranță Președintele conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). CSAT  este forul care stabilește strategii de apărare și securitate națională și Președintele conduce ședințele, aprobă decizii, cere rapoarte.

Printre tipurile de informații care le primește concret, sunt cele referitoare la situațiile de securitate națională (amenințări, terorism, spionaj),  informații despre infrastructura critică, energie, pandemii, cybersecuritate. Acesta mai primește rapoarte de la NATO sau UE privind regiunea (ex: Marea Neagră); liste de persoane/entități urmărite pentru riscuri de securitate și Strategii clasificate de apărare. Da, nu-i așa că președintele e important atât pentru noi cât și pentru aliați și nu e bine să fie asupra lui suspiciunii de relații cu dușmanii țării, sigur atunci când aceștia există.

Președintele este legal obligat să păstreze secretul și deci trebuie să fie clar că el respectă legea. În cazul divulgării de informații clasificate, poate fi tras la răspundere penală (Codul Penal + Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate). Președintele în funcție nu poate fi tras la răspundere penală, dar poate fi suspendat pentru încălcarea gravă a Constituției (art. 95) și eventual anchetat după încheierea mandatului.

Președintele are acces deplin la toate secretele de stat, dar nu este mai presus de lege în ce privește păstrarea lor, așa că el trebuie să fie garantul respectării legii. Nu-i așa că aste e clar la nivelul funcției lui? Președinția este poziția cu cea mai mare responsabilitate în materie de informații clasificate din România.

Iată o listă clară și structurată cu cele mai importante atribuții ale CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării), unde președintele României are rol de conducere și decizie:

Atribuțiile principale ale CSAT (Legea nr. 415/2002 și Constituția art. 119):

1. Stabilește strategia de securitate națională

• Aproba Strategia Națională de Apărare a Țării, la propunerea președintelui.
  
• Definește amenințările la adresa securității naționale (ex: terorism, cyberatacuri, crize energetice).
  

 2. Coordonează apărarea națională și politica militară

• Decide asupra doctrinelor militare.
  
• Aprobă structura forțelor armate și misiunile externe (ex: trimiterea de trupe în teatre de operații).
  
• Avizează planul de înzestrare a armatei.
  

 3. Supraveghează serviciile de informații

• Avizează numirea directorilor SRI și SIE (la propunerea președintelui).
  
• Aprobă planurile de activitate ale serviciilor.
  
• Evaluează anual activitatea lor.
  

 4. Decide asupra participării la misiuni NATO/UE

• Aprobă pozițiile României în cadrul NATO și UE privind securitatea și apărarea.
  
• Decide participarea la misiuni comune sau exerciții militare.

5. Stabilește măsuri în caz de criză majoră

• Poate declara starea de mobilizare sau poate propune starea de urgență.
  
• Coordonează instituțiile statului în caz de: război, atac cibernetic, pandemie, atac terorist.

 6. Asigură securitatea infrastructurilor critice

• Decide asupra protejării rețelelor energetice, comunicațiilor, transporturilor strategice.
  

7. Controlează exportul de armament

• Avizează politica de export/import a armamentului și echipamentelor cu dublă utilizare.
  

 Rolul președintelui:

• Convoacă și conduce ședințele CSAT.
  
• Are vot egal cu ceilalți membri, dar ca președinte, poate influența agenda și consensul.
  
• Semnează hotărârile CSAT, care devin obligatorii pentru toate instituțiile statului.

Nu-i așa că Președintele contează? Nu-i așa că nu e suficient să fii șef de galerie?