TIMP DE CITIRE CU VOCE TARE 9:12; TIMP DE CITIRE 7:04; CUVINTE 1681
Dorința este o stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva, este poftă de a mânca sau de a bea ceva etc, este atracția erotică. Este mai pe scurt acțiunea spre atingerea unei presupuse plăceri. Nu este plăcerea ca atare este căutarea ei după puterile tale spirituale. Starea asta sufletească care împinge spre ceva, este generată deci de bagajul intelectual al celui ce dorește și el este prizonier în această lumea a sa, care-l limitează, care-i setează acțiunile sau inacțiunile.
Suntem ca o mare echipă. Stilurile și abilitățile de leadership influențează, armonia, încrederea și moralul națiunii, dacă o privești pe aceasta ca o grupare mare de oameni cu un anumit țel fixat anticipat. Leadershipul eficient este piatra de temelie a oricărei echipe de succes, modelând dinamica care promovează armonia, încrederea și moralul. Stilul și abilitățile unui lider joacă un rol esențial în crearea unui mediu de lucru pozitiv în care angajații se simt apreciați, înțeleși și motivați. De la rezolvarea conflictelor cu empatie până la cultivarea unei abordări de leadership care ridică moralul echipei, impactul leadershipului se extinde mult dincolo de sarcinile zilnice.
O conducere autoritară are un efect asupra moralului. Ea oferă structură, direcție și claritate, ceea ce poate fi liniștitor în situații de presiune mare sau incertitudine. Ea crește moralul atunci când membrii au nevoie de îndrumări clare și o conducere decisivă. Conducerea autoritară poate însă înăbuși creativitatea și autonomia, ducând la dezangajare, ducând la lipsa inițiativei, la scăderea drastică a standardului de viață. Aici, în această conducere autoritară, de nedorit de altfel, totul stă în mâinile conducătorului. În situații limită și cu un conducător de excepție, ea poate avea succes, dar numai dacă sunt îndeplinite aceste două condiții. În toate celelalte situații, dacă nu sunt îndeplinite simultan aceste două condiții, cei conduși vor fi aruncați cu sau fără voia lor într-o situația catastrofală ce poate deveni fără ieșire.
Conducerea democratică are și ea efect asupra moralului. Ea încurajează colaborarea și valorizează contribuția cetățenilor la luarea deciziilor. Conducerea democrată îmbunătățește moralul prin promovarea unui sentiment de apartenență și incluziune, dar poate cauza și frustrare dacă luarea deciziilor durează prea mult sau dacă este dificil de obținut un consens.
Fiecare stil de conducere are punctele sale forte și potențialele dezavantaje, iar cheia menținerii unui moral ridicat constă în adaptarea stilurilor la nevoile cetățenilor și situației.
Pentru a se asigura că stilurile de conducere promovează eficient moralul și încrederea, liderii politici ar trebui să posede și abilități interpersonale esențiale, cum ar fi rezolvarea conflictelor, pentru a aborda provocările și a menține armonia.
Conflictele sunt o parte inevitabilă a guvernării, care apar din diferențele de perspective ale celor guvernați, stiluri de comunicare sau priorități concurente. Liderii politici eficienți recunosc că, atunci când sunt gestionate constructiv, inevitabilele conflicte pot de fapt consolida dinamica populației prin promovarea unei comunicări deschise și a înțelegerii reciproce. Abilitățile puternice de rezolvare a conflictelor permit liderilor politici să abordeze conflictele din timp, înainte ca acestea să escaladeze în probleme mai ample care ar putea afecta moralul sau încrederea, ori buna funcționare a societății. Adoptând o abordare imparțială și orientată spre soluții, liderii politici pot transforma potențialele eșecuri în oportunități de creștere și colaborare. Empatia este o componentă crucială a rezolvării conflictelor sociale, permițând liderilor să înțeleagă emoțiile și punctele de vedere ale tuturor părților implicate. Liderii politici care ascultă activ și validează preocupările comunității pot construi un sentiment de siguranță, în care cetățenii se simt respectați și auziți. Acest lucru creează un mediu în care cetățenii sunt mai predispuși să își exprime deschis perspectivele, reducând tensiunea și promovând o cultură a transparenței. Rezolvarea empatică a conflictelor nu numai că rezolvă problemele imediate, dar construiește și încredere pe termen lung în populație. Conflictele nerezolvate pot crea tensiuni și resentimente sociale persistente, care pot perturba colaborarea și pot reduce productivitatea generală sau chiar pot incapacita societatea.
Rolul călăuzitor al marilor lideri politici este acela de a orienta societatea în direcția unor idealuri comune, de a modela valorile publice, de a inspira acțiune colectivă și de a lua decizii majore în momente de criză. Dacă înainte de alegeri vreunul din ei crează dezbinare și ură între membrii colectivității el trebuie înlăturat de urgență din orice funcție deținută ,, sau din candidatura sa la vreo funcție, ori în cele din urmă prin vot, să fie respinsă candidatura sa. Ei devin simboluri ale unei epoci și influențează profund cultura politică, sistemele de guvernare și viața cetățenilor. Influența lor poate fi profund pozitivă — sau, din contră, distructivă — în funcție de viziunea, caracterul și interesele pe care le urmăresc.
Influente pozitive au avut Nelson Mandela care a condus Africa de Sud spre reconciliere națională după apartheid, promovând iertarea și unitatea într-o societate profund divizată. Franklin D. Roosevelt prin politicile New Deal care au scos SUA din Marea Criză Economică, redând speranța și stabilitatea populației, deși acum avem lideri care riscă să inverseze situația. A mai fost și Angela Merkel, care a oferit stabilitate Germaniei în perioade de criză (economică, migratorie, sanitară), fiind percepută ca un lider calm, rațional și echilibrat.
Dar deși cele mai multe influențe au fost neutre, avem și mari influente negative. Astfel Adolf Hitler a manipulat temerile și frustrările populației germane, ducând la dictatură, genocid și al Doilea Război Mondial. Vecinul nostru Iosif Stalin, a instaurat un regim totalitar marcat de teroare, epurări și distrugerea libertăților individuale, în numele unei ideologii radicale. Urmașii lui se pare că și ei rămân oarecum blocați pe o aceeași linie. Aici l-am avut și noi pe Nicolae Ceaușescu care printr-o conducere autoritară, a izolat România, a suprimat opoziția și a contribuit la decăderea economică și morală a societății. Sperăm să nu mai avem un alt geniu ca și el, deși deja i se anunță competitori de seamă.
Într-o analiză comparativă a tipologiilor, Mandela de pildă a condus prin exemplul personal de suferință asumată și prin dorința sinceră de pace. A refuzat răzbunarea și a investit în educație și dialog — devenind un lider moral pentru lumea întreagă. Hitler, dimpotrivă, a amplificat ura și a transformat frustrarea socială într-o ideologie a exterminării. Carisma lui a fost folosită pentru manipulare în masă, nu pentru vindecare socială. Diferența fundamentală între cei doi nu ține doar de intențiile declarate, ci de etica liderului și scopul final. Un lider autentic caută binele comun, chiar și cu prețul propriei suferințe. Un lider distructiv se folosește de oameni pentru a-și impune viziunea, oricât de inumană ar fi.
La noi, Ion I. C. Brătianu a fost un lider de stat, nu doar de partid. A promovat modernizarea României, extinderea drepturilor cetățenești și unirea națională, chiar cu riscuri mari în plan diplomatic și militar. Nicolae Ceaușescu în contrapartidă a început cu o imagine pozitivă în anii ’60, dar a degenerat rapid într-un regim represiv, în care deciziile aberante (precum plata forțată a datoriei externe sau sistematizarea satelor) au distrus societatea. Ambii au avut un impact major asupra României, dar în sensuri diametral opuse. Brătianu a construit instituții și a extins libertatea politică. Ceaușescu a demolat libertăți și a înlocuit dialogul cu frica. Un lider adevărat își asumă deciziile pentru viitorul colectiv, nu își hrănește ego-ul prin suferința altora.
Tot la noi și în prezent, Klaus Iohannis a cultivat o imagine de garant al stabilității și de apărător al valorilor europene, dar totuși, i se reproșează lipsa de implicare activă în reformarea reală a sistemului politic și în combaterea corupției. Liviu Dragnea, lider abil din umbră, a folosit puterea legislativă pentru a modifica legi în favoarea propriei persoane și a partidului, provocând reacții masive din partea societății civile. Această comparație arată două tipuri de leadership contemporan. Iohannis lider al continuității, dar adesea pasiv și perceput ca absent și Dragnea, lider al conflictului, cu efecte destabilizatoare. Un lider în epoca actuală trebuie să fie mai mult decât un administrator sau un jucător politic. El are nevoie de viziune morală, transparență și curaj de reformă reală.
Președintele României ar trebui să aibă, foarte pe scurt:
- Integritate morală – să fie demn de încrederea națiunii.
- Viziune democratică – să apere statul de drept și libertățile cetățenilor.
- Curaj decizional – să acționeze ferm în crize.
- Echilibru și neutralitate – să medieze corect între puterile statului.
- Comunicare clară – să explice, să unească, nu să divizeze.
- Deschidere internațională – să apere interesele României în lume.
Mecanisme prin care influențează liderii sunt legate de discursul public, care creează sau distruge narațiuni. Prin politicile publice, aceștia prioritizează anumite domenii (educație, justiție, sănătate) în detrimentul altora. Simbolismul personal devine model de comportament. Liderii prin controlul sau încurajarea mass-mediei – pot manipula sau elibera fluxul de informații și prin alegerea colaboratorilor, pot crea o echipă competentă sau coruptă care la rândul ei poate amplifica sau ruina efectele unei politici.
Acum, în a doua parte a luni mai românii sunt chemați la urne pentru alegerea președintelui. Am rămas numai cu două variante și trebuie să alegem între acestea, nu între idealurile care ni le facem despre un lider politic și le atribuim unuia sau altuia, care par să se potrivească mai bine. Alegerea trebuie făcută cu seriozitate nu după cum că cine strigă mai tare. Cele 6 calități ale președintelui apar la un candidat iar le celălalt ele sunt numai simple iluzii, iluzii strălucitoare.
Revenind la dorința de a face ceva, aceasta reprezintă deci acțiunea spre atingerea unei presupuse plăceri după puterile spirituale ale fiecăruia. Starea asta sufletească este partinică, poate fi și chiar este manipulată. Votanții sunt împinși spre ceva fără voia lor și asta prin simplu fapt al inacțiuni lor intelectuale în fața ecranelor televizoarelor, computerelor sau telefoanelor, care sunt mai deștepte decât ei. Dorințele unor votanți sunt repulsiile altora și asta apare în principal datorită manipulării, un grup fiind deviat de la calea normală prin aceea că i se vântură prin față o bucată de aur, iar el merge sprea ea cu capul în sus, fără a băga de seamă prăpastia care stă să apară sub picioarele sale. Încă un pas și gata. Nenorocirea este aceea că nu ar cad numai ei, ci ne trag acolo pe toți, în prăpastia întunecată.
Lasă un răspuns