Întârzierea deciziilor judiciare: simptomul unei formări juridice deficitare

Octavian Ulici, avocat
Experiență profesională: aproape 30 de ani în domeniul dreptului

Întârzierile în Justiție: O consecință a slăbiciunii formării juridice

În spațiul public, întârzierea cu care judecătorii redactează și comunică deciziile oficiale este adesea pusă pe seama volumului mare de muncă, a subfinanțării sistemului judiciar sau a lipsei de personal auxiliar. Aceste explicații, deși reale într-o anumită măsură, nu ating esența unei probleme mai adânci, dar sistemic ignorate: slăbiciunea școlii românești de drept și, implicit, pregătirea insuficientă a celor chemați să aplice legea – judecătorii, căci aceștia au urmat în principal o aceeași școală.

Aceasta nu este o critică lipsită de fundament și nu solicită luarea de măsuri, ci o constatare izvorâtă dintr-o experiență profesională de aproape trei decenii. În acest timp, am asistat la transformări profunde ale societății românești, dar și la o stagnare periculoasă în ceea ce privește formarea juridică. Învățământul de drept, în multe cazuri, a devenit un mecanism de producție de diplome, nu un atelier de gândire juridică și de formare a discernământului legal.

Lipsa gândirii juridice, nu doar lipsa timpului

Un judecător care amână luni de zile redactarea unei hotărâri nu este, întotdeauna, un magistrat copleșit de muncă. De multe ori, este un profesionist nesigur pe propria interpretare, lipsit de coerență în raționamentul juridic și lipsit de deprinderea esențială de a construi o motivare logică, clară și argumentată. Întârzierea nu este doar o chestiune de volum, ci una de capacitate: de a înțelege complexitatea cauzei, de a aplica norma în mod adecvat și de a comunica clar actul de justiție.

Școli de drept care formează executanți, nu gânditori

Școlile juridice din România – cu excepții notabile, dar rare – se axează pe reproducerea mecanică a textelor normative și pe un formalism steril. Se predă dreptul ca pe o învățare de coduri, nu ca pe o știință vie, interpretabilă, legată de realități sociale. În consecință, absolvenții devin adesea funcționari ai legii, nu interpreți ai dreptății. Iar un funcționar al legii, oricât de sârguincios, nu va putea fi niciodată un magistrat complet fără deprinderea reflecției și a responsabilității decizionale.

Justiția este rapidă doar când este și lucidă

Se vorbește frecvent despre digitalizare, debirocratizare, dotări, dar se ocolește mereu problema de fond: calitatea celor care aplică legea. Oricât de bun ar fi sistemul informatic, oricât de eficiente ar fi procedurile, justiția nu poate fi făcută de oameni prost formați sau slab dedicați misiunii lor.

Este nevoie de o reformă profundă a sistemului de formare juridică: una care să cultive cunoștințe cu adevărat, căci dreptul poate fi una dintre cele mai, dacă nu cea mai importantă, activitate a omului ca om. Este necesară o reformă care să restabilească prestigiul și exigența profesorului de drept, rigoarea examenului și demnitatea profesiei.

Întârzierea redactării și comunicării deciziilor judecătorești este o problemă gravă și persistentă în sistemul juridic românesc. Deși deseori explicată prin suprasolicitarea instanțelor, cauzele reale sunt mai profunde. În opinia mea, întemeiată pe aproape trei decenii de practică avocațială, această disfuncționalitate are la bază calitatea scăzută a formării juridice și, implicit, insuficiența profesională a celor chemați să pronunțe și să motiveze hotărârile judecătorești.

Una dintre cele mai frecvente surse de frustrare pentru justițiabili și avocați este întârzierea pronunțării sau, mai grav, a redactării motivării hotărârilor. În condițiile în care legea prevede termene clare, realitatea din instanțe arată adesea altceva: luni întregi fără niciun act scris, fără posibilitatea exercitării unei căi de atac sau a executării hotărârii. Se invocă frecvent lipsa de personal, volumul de dosare, birocrația sau lipsa de digitalizare. Dar toate aceste cauze sunt secundare față de una esențială: pregătirea profesională precară a multor judecători români.

Marea problemă nu pare a fi atât volumul de muncă, ci lipsa instrumentelor intelectuale pentru a înfrunta acel volum. Judecătorul care amână cu lunile redactarea unei motivări nu este întotdeauna copleșit, ci adesea nesigur, incapabil să formuleze un raționament juridic coerent, să argumenteze logic o soluție sau să încadreze corect faptele într-o normă.

Această nesiguranță provine, în mod evident, dintr-un sistem de formare universitară care pune accentul pe memorare, nu pe înțelegere, pe repetiție, nu pe reflecție. Se învață textele, nu și gândirea juridică. Se predau coduri, nu raționamente. În plus, în lipsa unor exigențe reale în procesul de selecție și promovare profesională, ajung să ocupe funcții de decizie persoane care nu ar trebui să ia decizii în numele Justiției.

Această realitate generează un efect în lanț:

• lipsa calității în deliberare și motivare;
  
• imposibilitatea controlului real pe cale de atac;
  
• pierderea încrederii în actul de justiție;
  
• condamnări repetate ale statului român la CEDO pentru nerespectarea termenului rezonabil.
  

Sistemul judiciar devine astfel opac, ineficient și neperformant, nu pentru că judecătorii nu ar avea destul timp, ci pentru că nu sunt suficient de bine pregătiți să decidă repede, clar și temeinic.

Concluzii și propuneri

Reforma adevărată nu trebuie să înceapă cu digitalizarea, ci cu școala de drept. Este imperios necesară o regândire a formării universitare și postuniversitare, bazată pe:

• stimularea gândirii juridice autonome;
  
• accent pe redactare și motivare juridică;
  
• selecție riguroasă pentru accederea în magistratură;
  
• evaluare continuă a competenței reale, nu doar formale.
  

Justiția nu poate fi mai bună decât oamenii care o slujesc. Iar acești oameni nu pot fi mai buni decât sistemul care i-a format. Orice întârziere în justiție este, de fapt, o întârziere în educație. Întârzierile judiciare nu sunt doar efectul unui sistem lent. Sunt oglinda unui sistem nepregătit să-și asume decizia, tocmai pentru că a eșuat în a-și educa decidenții. Iar până nu vom admite că problema este de fond, nu doar de formă, orice reformă va fi cosmetică.