Administrarea treburilor publice, ea este știința științelor. Administrarea publică nu este nicidecum vreo știință ordinară, una utilă la o anumită nevoie, sau care obține cele mai spectaculoase rezultate la un moment dat. Administrarea publică este una ce necesită permanență și trebuie să permită obținerea celor mai bune rezultate acum și pentru viitor, chiar dacă acceptăm că ea, evident ca toate științele, este evolutivă. Administrarea publică se ocupă de toți și de fiecare din noi în egală măsură, chiar dacă știm de existența ei sau nu și chiar de recunoaștem că are un cuvânt de spus sau nu îi acordăm nici o importanță.
Administrarea publică nu este un bun, sau set de bunuri materiale palpabile, ci este invizibilă, ține numai de intelect și mai este stabilă, adică ține de un intelect păstrat prin scriere pe un suport exterior, care-i asigură menținerea intactă în timp mai îndelungat. Administrarea publică este știința științelor, deoarece a administra bine treburile comunității, presupune a stabili chiar și ce știință anume este necesară pentru comunitate și cât de finanțată trebuie să fie această știință găsită ca fiind necesară. Administrarea publică ne spune, cât de mult trebuie să ne ocupăm fiecare din noi cu vreo știință particulară, de care avem nevoie la un moment dat. Ea nu spune în cele din urmă, cât să ne ocupăm direct de acea știință necesară, dacă am fi un specialist în aceasta, sau indirect, cât să contribuim financiar la susținerea ei prin plata impozitelor și taxelor ce-i sunt specifice sau care îi sunt destinate de la un buget comun.
Dacă ar fi să numim această știință a științelor, pentru început observăm că ea are ca punct de plecare termenul de politeia ( πολιτεία ), Politeia este un cuvânt grecesc folosit în antichitate în gândirea politică greacă, în special la Platon și Aristotel. Termenul este derivat de la cuvântul polis („oraș-stat”) și are o serie de semnificații care se întind de la „ drepturile cetățenilor ” la „ formă de guvernare ”. Conform Lexiconului greco-englez al lui Liddell și Scott, un sens pentru politeia este legat de „condițiile și drepturile cetățeanului sau cetățenia ”, analog cu latinescul civitas. Politeia este derivat atât din rădăcina cuvântului polis care înseamnă „oraș” sau „stat”, dar și din verbul politeuomai care înseamnă „trăiesc ca cetățean activ al unui polis”. Este de observat aici și că oamenii care locuiesc într-un oraș/stat grec nu erau neapărat cetățeni, ei locuiau într-un polis, alături de alții ca ei și de alți cetățeni, respectând aceleași reguli sociale. În lucrările filosofilor greci antici, sensul principal al politeia pare să fie acela de: „modul în care este condus un polis; o constituție ”.
În Cartea a III-a din Politicile (1279a), Aristotel pare să indice că, în principiu, politeia se referă în mod generic la orice formă de guvernare sau constituție, deși folosește cuvântul și pentru a numi o anumită formă de guvernare: „Când cetățenii în general guvernează pentru binele public, este numită cu numele comun tuturor guvernelor (politeion), guvern ( politeia ).”
Când cetățenii în general guvernează pentru binele public, ei o fac pentru binele lor public, adică pentru ceea ce ei observă ca fiind în interesul lor. Guvernarea cetățenilor pentru binele public face posibilă republica, adică o concentrare a intenției de guvernare spre anumite bunuri considerate mai importante și de care ar trebui să beneficieze toți cetățenii unui stat. A administra cu adevărat înseamnă a avea puterea de a fi suveran peste ceea ce administrezi, adică a putea stabili ce se întâmplă în curtea ta.
O republică, adică o formă de guvernare ce se ocupă de administrarea bunurilor publice, este plecată de la sintagma latină res publica („afacere publică” sau „afacere a poporului”) și este un stat în care puterea politică revine publicului, poporului, prin reprezentanții lui — spre deosebire de o monarhie. Deși o republică este cel mai adesea un singur stat suveran, există și entități statale subnaționale care au guverne de natură republicană pot fi denumite republici. Mulțimea adunată nu constituie un popor indiferent de numărul acesteia și chiar atunci când are reguli temporare de mișcare, să spunem în timpul unei mari lupte. Mulțimea guvernată constant, poate constitui un popor, ca mulțime care împarte cu permanență un același set de reguli. Guvernarea îndelungată a unui popor îl ridică pe acesta la rangul de națiune. În națiune fiecare membru, fie că este cetățean sau nu, are un set complet de reguli asupra a tot ceea ce îl înconjoară, sau va putea să-l înconjoare.
Știința aceasta de care discutăm noi, este cea mai importantă deoarece dacă ar fi să ne uităm mai atent și nu numai la simplele consemnări istorice trunchiate, nu națiunea are un anumit tip de politică cu specific național, ci un anumit tip de politică (guvernare) a creat o anumită națiune. Dacă politica face națiunea, atunci fiind și fiecare din noi parte din națiune, politica ne face pe fiecare în parte, căci fiecare suntem constructe culturale intenționate. Adică atâta timp cât știința politică este o știință a bunei guvernări, ia nu poate avea ca obiect nimic din prezent, ci numai viitorul, căci guvernarea nu este o știință a istoriei, o futurologie.
Politica însă nu operează cu un viitor abstract, căci ea nu trăiește numai în manualele universitare, ci dorește concretul, adică se luptă în final pentru chiar viitorul tău. Dacă ar fi să fie așa, atunci trebuie să avem mare grijă de cei pe care îi lăsăm să se urce la tribună, căci ei acolo ajunși vor zice câte ceva din ceea ce știu. Îi vom auzi toți și cei mai mulți vor ajunge pe undeva să fie ca ei, sau ca ce zic ei să fim. Cei care nu ajung ca ce vor ei să fie, vor avea o povară în plus de dus pe umeri, pentru a rămâne printre toți ceilalți cei care sunt nițel altfel.
Forma de guvernare este materializarea politicii, este cea înscrisă în lege, adică concepută în baza experienței încetățenite și stabilită ca regulă pe viitor. Cel mai important bun public nu este unul vizibil. El nu este un baraj al unei hidrocentrale sau clădire a unei centrale atomoelectrice. Cel mai important bun public sunt regulile politeia, adică regulile politice după care ne guvernăm și regulile astea sunt făcute numai de oameni. Sunt făcute de oameni aleși de cei mai mulți dintre noi, sunt oameni dintre noi pe care trebuie să îi alegem cu înțelepciune și nu după cum ne indică reclamele.
Politeia, este știința științelor și ea nu este un simplu produs, ci un produs intelectual complex de cea mai bună calitate. Politea te duce acolo unde trebui să fii. Nu există un produs anume ce poate fi pus pe rafturile unui supermarket sau expus în vreun showroom, care să satisfacă această necesitate ultimă. Nu există vreun set de produse sau nu este posibil ca toate produsele existente pe piață sau care vor fi vreodată chiar și în proiect, de ar fi să fie toate în puterea ta, prin ele însele, să te ducă spre locul în care îți închipui că ai vrea să fii. Să te ducă spre locul în care îți dorești cel mai mult să fii. Numai Politea te poate duce acolo unde trebuie să fii.
Politea îți aranjează mentalul pentru a te duce acolo unde trebuie să fii. Orice îți este exterior mentalului funcțional, are efect asupra ta numai conform acestui mental. Tocmai de aceea, nu vei simți niciodată un glonț care îți trece rapid prin cap, dar nici picătura chinezească, chiar dacă aceasta este o tortură pe cinste. Politea te ferește atât de glonț cât și de picătura chinezească.
Lasă un răspuns